Terapii
- Homeopatia
- Apiterapia
- Fitoterapia
- Gemoterapia
- Terapia cu ceaiuri
- Terapia Bowen
- Reflexoterapia
- Psihoterapia
- Sacroterapia
- Hipnoza
- Dietoterapia
- Detoxifiere
- Nutritia
- Cristaloterapia
- Aromaterapia
- Theta Healing
- Meloterapia
- Noesiterapia
- Reiki
- Meditatia
- Yoga
Homeopatia
Homeopatia, terapie radical diferită de cea convențională, se bazează pe existența forței sau energiei vitale (bioenergia), concept care provine din antica filosofie vitalistă și care a fost alimentat de unele discipline științifice, ca termodinamica. Vitalismul, doctrina filosofică la care a aderat, între alții, Hipocrate (460-350 î.Hr.), susține că există o energie vitală și că omul este o unitate inseparabilă de minte, corp și energie vitală. Hipocrate a fost primul care a susținut că nu există boli, ci doar bolnavi, și că, atunci când se studiază o ființă umană nu poate fi divizată în părți, nici separată de mediul său. Capacitatea organismului de a se vindeca a avut nume diferit în fiecare epocă și cultură: i se spunea prana în India, chi în China și forță vitală în Occident. Aceată putere de vindecare constă în capacitatea de a se reface cu mijloace proprii în fața unui dezechilibru al forței vitale. Individul sănătos are forța vitală în armonie. Pentru homeopatie, boala este un dezechilibru și, uneori, este necesar un ajutor pentru restabilirea echilibrului.
Există peste 2000 de remedii homeopate. Cele mai comune sunt prezentate în diverse forme, cum ar fi: picături, granule, fiole sau alifii.
Medicina homeopată poate trata orice tip de afecțiuni, inclusiv formele acute și cronice. Rezultatele variază în funcție de natura fiecărei boli si stadiul ei.
Principiile homeopatiei au fost stabilite la sfârșitul secolului al XVIII-lea de către medicul german Samuel Hahnemann (1755-1843), care, decepționat de medicina vremii și valorificând cunoștințe ale medicinii antice și adăugând listei sale multe alte substanțe, și-a propus să perfecționeze o nouă formă de tratament, care urmărește vindecarea în ansamblu a individului. În pregătirea medicamentelor, homeopatia recurge la întreaga ofertă a naturii: extracte vegetale, animale sau minerale, diluate în diferite proporții.
Dezvoltând un sistem terapeutic bazat pe principiul că lucrurile asemănătoare își vindecă similarul, Samuel Hahnemann a revoluționat cunoașterea. Metoda de ,,vindecare pe principiul similarității” se bazează pe administrarea de substanțe care în cantități mari ar produce exact simptomele pe care bolnavul le are. În procesul terapeutic homeopat, se prescrie un singur medicament odată pentru a provoca reacția organismului, pentru că propriul corp este cel care se vindecă singur. Metoda tratează individul ca ansamblu, cu toate problemele lui fizice, emoționale și mentale.
La nici două secole de la apariție, homeopatia este prezentă în aprope toate țările din Occident și în bună parte a Orientului. Europa este leagănul ei și, totodată, continentul cu cea mai mare răspândire. Liga Medicorum Homeopatica Internationalis (LMHI) a luat ființă în 1925 și actualmente reprezintă 8000 de homeopați din 50 de țări . Facilitează legăturile între homeopații licențiați, dar și între organizațiile homeopare dedicate cercetării în domeniu și educării specialiștilor.
Una dintre caracterisiticile principale ale clasificării remediilor homeopate este că numele lor apar în latină și corespund numelor științifice ale substanțelor, pentru a fi ușor de recunoscut în oricare parte a lumii. Numele remediului este urmat de o cifră și de inițiale. Cifra indică gradul de diluare a substanței de bază, iar inițialele indică tipul de diluție.
Homeopatia realizează vindecarea organismului începând de la originea suferinței, pe o cale care merge dinspre interior spre exterior. În homeopatie li se acordă aceeași importanță simptomelor fizice, mentale și emoționale, pentru că toate formează un conglomerat indivizibil, care reprezintă persoana și starea ei actuală. Medicul homeopat face investigații minuțioase, persoana consultată fiind invitată să răspundă la o serie completă cu privire la tot ceea ce-o caracterizează, de la sentimente, sensibilități, senzații, aspecte psihologice și, apoi, tot ce are legătură cu vitalitatea organismului: tulburări de somn, dispoziție, digestie etc. Homeopatul completează apoi ,,tabloul” persoanei cu un examen fizic. Obiectivul homeopatului este recunoașterea etalonului actualului dezechilibru energetic și, astfel, identificarea din varietatea de remedii a celui adecvat pentru tabloul clinic al pacientului. Nu există doi pacienți la fel, fiecare caz e diferit, pentru doi pacienți cu simptome identice, se pot prescrie remedii diferite. Remediul este un instrument sau o influență, puterea de vindecare izvorând chiar din organismul bolnavului.
În cazul tratamentului homeopatic, simptomele nu dispar imediat, ba chiar se pot agrava în primă instanță. Aceasta este din cauza modului în care acționează remediile homeopate: în loc să suprime temporar simptomele, vindecă atât simptomele, cât și cauza bolii. Pentru homeopatie, simptomele constituie semnale pozitive ale organsimului, pentru că înseamnă că acesta se apără, reacționează eficient față de un agent perturbator. Grăbindu-ne să eliminăm un simptom, putem adesea să mascăm apariția altuia, cauza bolii va continua să lucreze tăcut, iar organismul va găsi noi forme de a o manifesta. Cel mai important pentru un homeopat este să-și acorde timp pentru a ,,citi” simptomele, oricât de mici ar fi, pentru că aceasta îi va permite alegerea celui mai bun remediu pentru persoana respectivă.
Cele patru legi ale homeopatiei:
1.Similitudine: această lege susține că ,,similarul se tratează cu similar” și, de aceea, remedial homeopat trebuie să conțină o substanță care, în doze minime și la persoană sănătoasă, să reproducă aceleași simptome pe care le are pacientul bolnav;
2.Diluție infinitezimală: cu cât este mai diluată substanța, cu atât este mai puternică. La remediile homeopate, substanțele se diluează atât de mult, încât uneori nu pot fi detectate cu mijloace tehnice. Tocmai aceste diluții sunt mai puternice;
3.Vindecare: conform acestei legi, simptomele bolilor dispar în sens invers de cum au apărut. În timpul vindecării pot reapărea în ordine cronologică inversă celei în care s-au manifestat și evoluat în timpul suferinței actuale;
4.Individualizare: fiecărui om i se oferă un remediu specific pentru o afecțiun, în anumite situații. Altei persoane, cu aceeași boală, dar cu alte caracteristici psihologice, îi va corespunde un alt remediu.
Homeopatia dă rezultate foarte eficiente în toate etapele vieții, cu precădere în perioada copilăriei, când organismul se află în etapa de formare, când nu s-au produs tulburări cronice și ireversibile. Homeopatia este capabilă să soluționeze și acele tulburări fizice sau psihice care îi preocupă în mod deosebit pe părinții de azi, multe legate de tulburările emoționale (problemele de comportament, hiperactivitatea, anxietatea, violența, gelozia, teama, timiditatea, complexele de inferioritate, autostima scăzută și depresia se tratează homeopatic). Această terapie dă rezultate bune în multe alte situații, precum sarcină, naștere, menopauză, depășirea stresului, depresie sau atacuri de panică. Homeopatia poate evita unele intervenții chirurgicale (operația de amigdale, polipi, apendice etc).
Medicina homeopată poate trata toate tipurile de afecțiuni, de la gripă, tuse și răceli și până la infecții ale urechilor, tulburări digestive, alergii, indispoziții feminine și probleme ale pielii, existând chiar și remedii pentru cazuri de urgență- traumatisme, arsuri, sangerari etc. În orice cămin se poate amenaja un dulăpior de prim ajutor în care să se păstreze cremele, tinccturile și unguentele pentru oprirea promptă a unei hemoragii sau alinarea unei dureri sau arsuri.
Materiile prime se dizolvă în nouă părți de alcool și o nparte apă, timp de câteva zile. Cu această tinctură se prepară întâi soluții și apoi granule.
În homeopatie se consideră că potența unei substanțe crește cu diluția tincturii de bază (cu valori de 1:10 sau 1:100 tinctură față de părți de alcool și apă).
Șase factori care determină realizările și limitele homeopatiei:
- Sensibilitate: există persoane hipersensibile la tratamentele homeopate și altele care răspund pozitiv medicației și se fac bine rapid. Este ceva firesc, întrucât fiecare ființă este unică și are nevoie de un tratament aparte:
- Legături: persoana se află în permanentă legătură cu mediul său. Ambientul poate influența tratamentul, uneori putând deveni chiar un obstacol. Homeopatia ameliorează caliatea vieții, susținând obiceiurile sănătoase;
- Empatie: fiind o medicină cu adresare personală, relația pacient-medic este considerată foarte importantă. Pentru ca medicul să poată descifra fiecare dintre simptome, este necesară o bună comunicare cu pacientul și un oarecare acord;
- Voință: pacientul trebuie să aibă o anumită predispoziție sau voință de a se face bine prin intermediul terapiei. De aceea, medicul are datoria de a-i spune cărui tratament urmează să fie supus, pentru a-l ajuta să perceapă schimbările;
- Capacitate: formarea și capacitatea specialistului sunt decisive. Uneori se poate întâmpla ca, în afara acestor două condiții, medicul să nu-și poată interpreta corect pacientul și să nu-i poată stabili remediul adecvat;
- Medicație: destul de frecvent, pacienții se prezintă la consultul homeopat privindu-l ca pe o ultimă încercare după ce au fost dezamăgiți de diferite specialități și specialiști din medicina convențională clinică și ramurile ei.
În homeopatie, bolile nu sunt considerate acute sau cronice, în funcție de intensitatea manifestărilor. O boală este acută dacă pare brusc și poate ceda în mod spontan.
Este necesară respectarea orarului prescris de specialist pentru administrarea remediilor, care se face fie pe stomacul gol, fie la cel puțin o oră după mese. De evitat alcoolul, tutunul și cafeaua.
Unul dintre obstacolele puse homeopatiei este tocmai atitudinea psihică a bolnavului. Mulți se așteaptă la rezultate miraculoase. Deși este foarte eficientă, homeopatia nu are nimic supranatural.
Cum acționează remediile homeopate dacă nu au în componență nicio substanță chimică? Răspunsul exact nu se află nici în domeniul medicinii, nici în laboratorul de chimie, ci în fizică, în domeniul electromagneticii. Procesul de diluție și dinamizare la care este supusă substanța homeopată transmite apei etalonul său caracterisitc sub formă de energie. Este vorba depre o transmitere de informație prin intermediul unui mijloc diferit, care nu este materie, ci energie. Atunci când, în urma diluării, nu mai există urme de substanță chimică, se conservă energia. Remediul homeopat acționează ca un semnal ce stimulează puterea proprie de vindecare specifică fiecărui organism. Acționează atât la nivel fizic, cât și la nivel mental și emoțional.
Există trei grupe fundamentale de cauze care dezechilibrează energetic și corpul devine susceptibil de a contracta boli:
- predispoziția individului de a se îmbolnăvi: ea poate fi ereditară sau determinată de o susceptibilitate sau de o tendință dobândită într-un anumit moment din viață;
- mediul înconjurător și cu eventualii factori de stres;
- stilul de viață al persoanei, inclusiv de obiceiurile de igienă, fizice (precum dieta, forma fizică și mișcarea), caracteristicile mentale, predispoziția genetică.
Avantajele remediilor homeopate:
-stimulează sistemul de autoapărare al organismului;
-nu produc alergii și nici alte tipuri de probleme;
-datorită diluțiilor repetate, dozele nu conțin niciun fel de reziduuri chimice;
-homeopatia este o terapie non invazivă,
-remediile homeopate nu produc reactii secundare sau efecte adverse;
-fără contraindicații, remediile homeopate sunt utile oricărui tip de pacienți, inclusiv copii sau femei însărcinate;
-pe lângă vindecarea bolii respective, previn predispozițiile;
-nu atacă organismul, tocmai pentru că acționează cu doze minime, de multe ori nesesizabile;
-organismul nu primește un șoc de medicamente;
-conceptul homeopat este de a vindeca utilizând cea mai mică doză de remediu și o minimă intervenție externă;
-remediile homeopate sunt cu mult mai ieftine decât cele convenționale;
-pentru că nu are efecte secundare, homeopatia este un excelent aliat al femeii gravide; tratamentul homeopat pentru sarcină și naștere are rezultate deosebite;
-remediile homeopate nu acționează propriu-zis, ci stimulează răspunsul de recuperare pe care îl oferă organismul;
-homeopatia abordează îngrijirea persoanelor de vârsta a treia în toate manifestările ei, cu tratamente atât pentru bolile cronice, cât și pentru cele acute.Un mare aport al acestei terapii în această perioadă de vârstă este îmbunătățirea calității vieții;
-temerile, fricile și traumele pe care le poate suferi o persoană își găsesc o rezolvare eficientă în homeopatie;
-există remedii homeopate pentru orice afectiune putand vindeca sau ameliora problema respectiva;
-principiile și legile homeopatiei veterinare sunt aceleași care o guvernează și pe cea umană; punerea ei în practică, chiar dacă sunt câteva deosebiri,este și ea aceeași. Ca și în medicina homeopată pentru oameni, unui animal bolnav i se prescrie un remediu homeopat în funcție de caracterisiticile sale și de simptomele individuale.
Nu se poate stabili durata unui tratament, întrucât ea va depinde de afecțiunea și de caracteristicile proprii fiecărui individ. Tratamentul nu trebuie nici întrerupt, nici prelungit fără avizul prealabil al medicului homeopat. Ideea este de a administra remediul până când organismul începe să reacționeze și dispar principalele simptome, dar nu mai mult decât este necesar.
În cazul bolilor acute homeopatia poate acționa înainte de verificarea tipului de virus care afectează persoana, deoarece se bazează pe studiul ansamblului de simptome prezentate de individ. Poate să asigure remediul potrivit, chiar și fără analize de laborator.
Homeopatia vindecă inclusiv sechelele cronice lăsate în urmă de multe ori de o infecție virală sau bacteriană. Dintre bolile acute, infecțiile sunt cele care găsesc o soluție foarte bună în homeopatie, chiar și cele mai severe cazuri. Homeopatia este eficientă și în epidemii.
Homeopatia înțelege că psihismul este primul care percepe dezechilibrul vital. Așadar, acționează în această etapă, înțelegând că poate să ajungă la viitoare manifestări vizibile ale acestui dezechilibru.
Orice simptom sau boală are motivul său de existență.
Apiterapia
Apiterapia este o formă de terapie neconvențională care constă în utilizarea produselor recoltate, modificate sau secretate de albine (miere, propolis, polen, lăptișor de matcă și venin) atât în scopuri dietetice, cât și terapeutice.
Apiterapia are o istorie la fel de lungă ca și cea a apiculturii, iar în ultimul timp produsele apicole au devenit subiectul studiilor clinice, menite să testeze eficiența terapeutică a acestora.
Cea mai veche utilizare în scop curativ o au veninul de albine și mierea, iar acum câteva decenii s-au descoperit și proprietățile benefice ale polenului și lăptișorului de matcă, devenind în scurt timp populare, mai ales în industria cosmetică, dar nu numai.
Apiterapia este o formă de terapie neconvențională care constă în utilizarea produselor recoltate, modificate sau secretate de albine (miere, propolis, polen, lăptișor de matcă și venin) atât în scopuri dietetice, cât și terapeutice.
Apiterapia are o istorie la fel de lungă ca și cea a apiculturii, iar în ultimul timp produsele apicole au devenit subiectul studiilor clinice, menite să testeze eficiența terapeutică a acestora.
Cea mai veche utilizare în scop curativ o au veninul de albine și mierea, iar acum câteva decenii s-au descoperit și proprietățile benefice ale polenului și lăptișorului de matcă, devenind în scurt timp populare, mai ales în industria cosmetică, dar nu numai.
Apiterapia este o formă de terapie neconvențională care constă în utilizarea produselor recoltate, modificate sau secretate de albine (miere, propolis, polen, lăptișor de matcă și venin) atât în scopuri dietetice, cât și terapeutice.
Apiterapia are o istorie la fel de lungă ca și cea a apiculturii, iar în ultimul timp produsele apicole au devenit subiectul studiilor clinice, menite să testeze eficiența terapeutică a acestora.
Cea mai veche utilizare în scop curativ o au veninul de albine și mierea, iar acum câteva decenii s-au descoperit și proprietățile benefice ale polenului și lăptișorului de matcă, devenind în scurt timp populare, mai ales în industria cosmetică, dar nu numai.
Apiterapia este o formă de terapie neconvențională care constă în utilizarea produselor recoltate, modificate sau secretate de albine (miere, propolis, polen, lăptișor de matcă și venin) atât în scopuri dietetice, cât și terapeutice.
Apiterapia are o istorie la fel de lungă ca și cea a apiculturii, iar în ultimul timp produsele apicole au devenit subiectul studiilor clinice, menite să testeze eficiența terapeutică a acestora.
Cea mai veche utilizare în scop curativ o au veninul de albine și mierea, iar acum câteva decenii s-au descoperit și proprietățile benefice ale polenului și lăptișorului de matcă, devenind în scurt timp populare, mai ales în industria cosmetică, dar nu numai.
Apiterapia este o formă de terapie neconvențională care constă în utilizarea produselor recoltate, modificate sau secretate de albine (miere, propolis, polen, lăptișor de matcă și venin) atât în scopuri dietetice, cât și terapeutice.
Apiterapia are o istorie la fel de lungă ca și cea a apiculturii, iar în ultimul timp produsele apicole au devenit subiectul studiilor clinice, menite să testeze eficiența terapeutică a acestora.
Cea mai veche utilizare în scop curativ o au veninul de albine și mierea, iar acum câteva decenii s-au descoperit și proprietățile benefice ale polenului și lăptișorului de matcă, devenind în scurt timp populare, mai ales în industria cosmetică, dar nu numai.
Apiterapia este o formă de terapie neconvențională care constă în utilizarea produselor recoltate, modificate sau secretate de albine (miere, propolis, polen, lăptișor de matcă și venin) atât în scopuri dietetice, cât și terapeutice.
Apiterapia are o istorie la fel de lungă ca și cea a apiculturii, iar în ultimul timp produsele apicole au devenit subiectul studiilor clinice, menite să testeze eficiența terapeutică a acestora.
Cea mai veche utilizare în scop curativ o au veninul de albine și mierea, iar acum câteva decenii s-au descoperit și proprietățile benefice ale polenului și lăptișorului de matcă, devenind în scurt timp populare, mai ales în industria cosmetică, dar nu numai.
Apiterapia este o formă de terapie neconvențională care constă în utilizarea produselor recoltate, modificate sau secretate de albine (miere, propolis, polen, lăptișor de matcă și venin) atât în scopuri dietetice, cât și terapeutice.
Apiterapia are o istorie la fel de lungă ca și cea a apiculturii, iar în ultimul timp produsele apicole au devenit subiectul studiilor clinice, menite să testeze eficiența terapeutică a acestora.
Cea mai veche utilizare în scop curativ o au veninul de albine și mierea, iar acum câteva decenii s-au descoperit și proprietățile benefice ale polenului și lăptișorului de matcă, devenind în scurt timp populare, mai ales în industria cosmetică, dar nu numai.
Fitoterapia
Fitoterapia sau medicina pe bază de plante, se referă la utilizarea semințelor, a fructelor, a rădăcinilor, a frunzelor, a scoarței sau a florilor unei plante în scopuri medicinale.
Fitoterapia are o lungă tradiție de aplicare în afara medicinei convenționale.
Utilizarea acesteia devine din ce în ce mai generalizată, pe măsură ce îmbunătățirile analizei și controlului calității, împreună cu progresele în cercetarea clinică, arată valoarea medicamentelor pe bază de plante în tratarea și prevenirea bolilor.
Pacientii aleg fitoterapia deoarece:
-este mai accesibilă
-corespunde mai strâns ideologiei pacientului
-calmează îngrijorările cu privire la efectele adverse ale medicamentelor chimice (sintetice)
-satisface dorința de îngrijire a sănătății mai personalizată
-permite un acces public mai mare la informații despre sănătate
Gemoterapia
Gemoterapia sau terapia cu muguri este un tip de terapie aflată la confluența dintre medicina naturistă și homeopatie. Aceasta se bazează pe acțiunea vindecătoare a celulelor stem din diverse porțiuni ale plantelor aflate în stadiu embrionar (muguri, frunze tinere, lăstari, ramuri tinere) asupra organismului uman. (3)
Gemoterapia a luat naștere în ani 1950-1960, când medicii belgieni și francezi au descoperit efectele terapeutice benefice ale țesuturilor plantelor aflate în creștere. Medicul belgian Pol Henry a fost primul care s-a gândit că țesutul format din celule care se divid foarte rapid trebuie să aibă o energie curativă foarte ridicată. Acest tip de terapie a fost denumit fitoembrioterapie, primind ulterior numele de gemoterapie. Astăzi este utilizată preponderent în statele din vestul Europei, în special în Franța și Italia.